Folosim cookie-uri pentru a colecta statistici generale despre vizitatori, dar nu colectăm informații personale. Politica de confidentialitate
Close tab

Luca 2:1–7

Luca 2

1În zilele acelea, a ieșit un decret de la Cezar Augustus să se înscrie toată lumea.
2Acest recensământ s-a făcut pentru prima oară în timp ce în Siria era guvernator Quirinius.
3Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
4Iosif s-a dus și el din Galileea, din cetatea Nazaret, înspre Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din Casa și din familia lui David,
5ca să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
6În timp ce se aflau acolo, s-a împlinit vremea ca ea să nască.
7Și L-a născut pe Fiul ei cel întâi născut. Ea L-a înfășat și L-a așezat într-o iesle, pentru că în han nu era loc pentru ei.