Folosim cookie-uri pentru a colecta statistici generale despre vizitatori, dar nu colectăm informații personale. Politica de confidentialitate
Close tab

Luca 4:1–14

Luca 4

1Plin de Duhul Sfânt, Isus S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în deșert,
2unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârșitul lor a flămânzit.
3Atunci diavolul I-a zis: ‒ Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește-i acestei pietre să se transforme în pâine!
4Însă Isus i-a răspuns: ‒ Este scris: „Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!“ .
5Atunci diavolul L-a dus sus, pe un loc înalt, și I-a arătat într-o clipă toate regatele lumii.
6Diavolul I-a zis: ‒ Ție Îți voi da toată această autoritate și gloria lor, căci mie mi-a fost încredințată, iar eu o dau cui vreau.
7Deci, dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta!
8Isus, răspunzând, i-a zis: ‒ Este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să-I slujești!“ .
9Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a pus să stea pe streașina Templului și I-a zis: ‒ Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici,
10căci este scris: „El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine, ca să Te păzească“
11și „Ei Te vor purta pe brațe, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră“ .
12Isus, răspunzând, i-a spus: ‒ S-a zis: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“ .
13După ce L-a ispitit în orice fel, diavolul s-a îndepărtat de la El până la o anumită vreme.
14Isus S-a întors în Galileea, în puterea Duhului, și vestea cu privire la El s-a răspândit prin toată vecinătatea.