1 | Iosif a fost dus în Egipt, iar Potifar, comandant al gărzii și unul dintre demnitarii lui Faraon, l-a cumpărat de la ismaeliții care-l coborâseră acolo. |
2 | Domnul a fost cu Iosif, astfel încât acesta a prosperat și a locuit în casa stăpânului său, egipteanul. |
3 | Stăpânul său a văzut că Domnul era cu Iosif și că Domnul îl ajuta să-i prospere în mâini tot ce făcea. |
4 | Iosif a găsit bunăvoință înaintea acestuia și i-a slujit, iar stăpânul său l-a pus responsabil peste casa lui și i-a dat în grijă tot ce avea. |
5 | De când Potifar l-a pus responsabil peste casa lui și peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului datorită lui Iosif. Și binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el, atât în casă, cât și pe câmp. |
6 | Astfel, stăpânul a lăsat în grija lui Iosif tot ce avea și nu se preocupa de nimic, în afară de hrana pe care o mânca. Iosif era frumos la chip și frumos la înfățișare. |
7 | După toate acestea, soția stăpânului său a pus ochii pe Iosif și a zis: ‒ Culcă-te cu mine! |
8 | Dar el a refuzat și i-a zis soției stăpânului său: ‒ Iată, pentru că știe că sunt aici, stăpânul meu nu se preocupă de ce este în casă și mi-a dat pe mână tot ce are. |
9 | Nimeni nu este mai mare decât mine în această casă, iar el nu m-a oprit de la nimic, în afară de tine, pentru că ești soția lui. Deci, cum aș putea să fac un rău așa de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? |
10 | Deși ea îi vorbea lui Iosif în fiecare zi, el n-a ascultat de ea și n-a vrut să se întindă lângă ea ca să fie cu ea. |
11 | Într-o zi însă, când Iosif a intrat în casă pentru a-și îndeplini lucrarea și nimeni altcineva dintre oamenii casei nu era acolo, |
12 | ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!“. Dar el și-a lăsat haina în mâna ei, a fugit și a ieșit afară. |
13 | Când ea a văzut că și-a lăsat haina în mâna ei și a fugit afară, |
14 | i-a chemat pe oamenii casei ei și le-a zis: „Vedeți, ne-a adus un evreu ca să-și bată joc de noi. El a intrat la mine ca să se culce cu mine, dar eu am strigat cu glas tare. |
15 | Când a auzit că îmi ridic glasul și strig, și-a lăsat haina lângă mine, a fugit și a ieșit afară“. |
16 | Ea i-a ținut haina lângă ea până când a venit stăpânul lui acasă. |
17 | Apoi a vorbit cu el despre aceste lucruri, zicând: „Sclavul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a intrat la mine ca să-și bată joc de mine. |
18 | Dar, când am început să strig tare, și-a lăsat haina lângă mine și a fugit afară“. |
19 | Când a auzit stăpânul său cuvintele soției sale, care spunea: „Așa s-a purtat sclavul tău cu mine!“, s-a mâniat foarte tare. |
20 | Stăpânul lui Iosif l-a luat și l-a aruncat în închisoare, în locul în care erau închiși deținuții regelui. Și, astfel, a rămas acolo, în închisoare. |