| 17 | Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Nu cumva, văzând războiul, poporului să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt“. |
| 18 | Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre deșert, către Marea Roșie. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război. |
| 19 | Moise a luat cu el osemintele lui Iosif, care-i pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci osemintele mele de aici“ . |
| 20 | Ei au plecat din Sucot și apoi și-au așezat tabăra la Etam, la marginea deșertului. |
| 21 | Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea. |
| 22 | Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului. |
| 1 | Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: |
| 2 | „Spune-le fiilor lui Israel să se întoarcă și să-și așeze tabăra lângă Pi-Hahirot, între Migdol și mare, față în față cu Baal-Țefon. Să vă așezați tabăra lângă mare, față în față cu Baal-Țefon. |
| 3 | Faraon va zice despre fiii lui Israel: «Rătăcesc fără țintă prin țară, îi înghite deșertul». |
| 4 | Eu îi voi împietri inima lui Faraon și el îi va urmări. Însă voi fi glorificat prin Faraon și prin toată armata lui. Egiptenii vor ști astfel că Eu sunt Domnul“. Și ei au făcut întocmai. |
| 5 | Când i s-a spus regelui Egiptului că poporul a fugit, inima lui Faraon și a slujitorilor săi s-a întors împotriva poporului și au zis: „Ce-am făcut? Cum de l-am lăsat pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?“. |
| 6 | Faraon și-a pregătit carul și și-a luat cu el poporul. |
| 7 | A luat șase sute de care alese și toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie. |
| 8 | Domnul i-a împietrit inima lui Faraon, regele Egiptului, și astfel acesta i-a urmărit pe fiii lui Israel. În acest timp, fiii lui Israel mergeau înainte cu îndrăzneală. |
| 9 | Egiptenii i-au urmărit cu toți caii și carele lui Faraon, cu călăreții și armata acestuia. I-au ajuns tocmai când aveau tabăra așezată lângă mare, lângă Pi-Hahirot, față în față cu Baal-Țefon. |
| 10 | În timp ce Faraon se apropia, fiii lui Israel și-au ridicat ochii și iată că egiptenii mărșăluiau după ei. Atunci fiii lui Israel s-au temut foarte tare și au strigat către Domnul. |
| 11 | Apoi i-au zis lui Moise: ‒ Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne-ai adus să murim în deșert? Ce ne-ai făcut, scoțându-ne din Egipt? |
| 12 | Nu tocmai aceasta îți spuneam noi în Egipt, când ziceam: „Lasă-ne să slujim egiptenilor, căci este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor decât să murim în deșert“? |
| 13 | Dar Moise a zis poporului: ‒ Nu vă temeți, stați fermi și veți vedea eliberarea de care vă va face parte Domnul astăzi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. |
| 14 | Domnul Se va lupta pentru voi; voi însă, să stați liniștiți. |
| 15 | Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune-le fiilor lui Israel să meargă înainte. |
| 16 | Ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna spre mare și despic-o, astfel încât fiii lui Israel să treacă prin mijlocul mării ca pe uscat. |
| 17 | Iar Eu, iată, voi împietri inimile egiptenilor și aceștia vor merge după ei. Astfel, voi fi glorificat prin Faraon și prin toată armata lui, prin carele și călăreții lui. |
| 18 | Egiptenii vor ști că Eu sunt Domnul, atunci când voi fi glorificat prin Faraon, prin carele și prin călăreții lui“. |
| 19 | Îngerul lui Dumnezeu, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Și-a schimbat locul și a mers în urma lor. Stâlpul de nor s-a ridicat dinaintea lor și a stat în urma lor. |
| 20 | El a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Noaptea, norul era întunecos într-o parte și luminos în cealaltă. Astfel, cele două tabere nu s-au apropiat una de cealaltă toată noaptea. |
| 21 | Apoi Moise și-a întins mâna spre mare. Domnul a pus marea în mișcare printr-un vânt puternic dinspre est, care a despărțit apele și a făcut din mare pământ uscat. |
| 22 | Fiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându-se zid la dreapta și la stânga lor. |
| 23 | Egiptenii i-au urmărit, și toți caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării. |
| 24 | Spre dimineață, Domnul S-a uitat, din stâlpul de foc și de nor, spre tabăra egiptenilor și a adus panică în tabăra egiptenilor. |
| 25 | Le-a scos roțile de la care și i-a făcut să le mânuiască astfel cu greutate. Atunci egiptenii au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul luptă pentru ei împotriva Egiptului“. |
| 26 | Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre mare și apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele și peste călăreții lor“. |
| 27 | Moise și-a întins mâna spre mare și, înspre dimineață, marea a revenit la adâncimea ei. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, Domnul i-a năpustit pe aceștia în mijlocul mării. |
| 28 | Apele s-au întors și au acoperit carele, călăreții și toată armata lui Faraon, care intrase după ei în mijlocul mării. N-a mai rămas între ei nici măcar unul. |
| 29 | Însă fiii lui Israel au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându-se zid la dreapta și la stânga lor. |
| 30 | În ziua aceea, Domnul l-a salvat pe Israel din mâna egiptenilor, și Israel i-a văzut pe egipteni morți pe malul mării. |
| 31 | Israel a văzut lucrarea măreață pe care a înfăptuit-o Domnul împotriva egiptenilor. Astfel, poporul s-a temut de Domnul și a crezut în Domnul și în slujitorul Său Moise. |
| 1 | Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare Domnului. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci S-a înălțat cu multă glorie. I-a năpustit în mare pe cal și pe călăreț. |
| 2 | Domnul este puterea și cântarea mea. El a devenit eliberarea mea. Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda, este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța. |
| 3 | Domnul este un războinic; Numele Lui este Domnul. |
| 4 | El a aruncat în mare carele lui Faraon și armata lui. Căpeteniile lui alese s-au înecat în Marea Roșie. |
| 5 | Ape adânci i-au acoperit; au coborât în adâncuri ca o piatră. |
| 6 | Dreapta Ta, Doamne, este măreață în putere, dreapta Ta, Doamne, l-a zdrobit pe dușman. |
| 7 | Cu măreția maiestății Tale, i-ai doborât pe cei ce s-au ridicat împotriva Ta, Ți-ai dezlănțuit mânia, care i-a ars ca pe o miriște. |
| 8 | La suflarea nărilor Tale, apele s-au adunat, puhoaiele de ape s-au ridicat ca un zid, adâncurile s-au închegat în inima mării. |
| 9 | Dușmanul își zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge. Voi împărți prada; îmi voi împlini dorința cu privire la ei. Îmi voi scoate sabia și mâna mea va pune stăpânire pe ei». |
| 10 | Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta, marea i-a acoperit. S-au afundat ca plumbul, în apele mărețe. |
| 11 | Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine, glorios în sfințenie, de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni? |
| 12 | Ți-ai întins mâna dreaptă, și pământul i-a înghițit. |
| 13 | Prin îndurarea Ta ai condus poporul acesta pe care l-ai răscumpărat; prin puterea Ta l-ai călăuzit spre Locuința Ta cea sfântă. |
| 14 | Popoarele vor auzi și vor tremura; îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei. |
| 15 | Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi; un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului. Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă. |
| 16 | Spaima și groaza vor cădea peste ei. Datorită măreției brațului Tău, vor amuți ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne, până va trece poporul pe care l-ai răscumpărat. |
| 17 | Tu îi vei aduce și-i vei planta pe muntele moștenirii Tale, Locul șederii Tale, pe care Tu, Doamne, l-ai făcut, Sfântul Lăcaș, Stăpâne, pe care mâinile Tale l-au întemeiat. |
| 18 | Domnul va domni în veci de veci!“. |
| 19 | Când caii, carele și călăreții lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării. |
| 20 | Apoi profetesa Miriam, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea, având tamburine și dansând. |
| 21 | Miriam le cânta: „Cântați Domnului, căci S-a înălțat cu multă glorie. I-a năpustit în mare pe cal și pe călăreț“. |
