Folosim cookie-uri pentru a colecta statistici generale despre vizitatori, dar nu colectăm informații personale. Politica de confidentialitate
Close tab

Geneza 6:9 – 9:17

Geneza 6

9Aceasta este istoria lui Noe. Noe a fost un om drept, integru în generația sa. Noe a umblat cu Dumnezeu.
10Lui Noe i s-au născut trei fii: Sem, Ham și Iafet.
11Pământul era pervertit înaintea lui Dumnezeu și plin de violență.
12Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că acesta era pervertit, căci orice făptură își pervertise calea pe pământ.
13Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor. Iată, le voi distruge împreună cu pământul.
14Fă-ți o arcă din lemn de gofer. Să faci în arcă niște încăperi și s-o acoperi cu smoală pe interior și pe exterior.
15Să o faci astfel: arca să aibă lungimea de trei sute de coți, lățimea – de cincizeci, iar înălțimea – de treizeci.
16Să faci pentru arcă un acoperiș, pe care să-l termini la un cot deasupra. Să pui la arcă ușa, pe o parte a sa, și să faci trei punți: una jos, a doua la mijloc, iar a treia sus.
17Iată că Eu voi aduce un potop de apă pe pământ, ca să distrug orice făptură de sub ceruri, care are suflare de viață în ea. Și tot ce este pe pământ va pieri.
18Dar voi încheia legământul Meu cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi.
19Din tot ce este viu, din orice făptură, să aduci în arcă două din fiecare, ca să le ții în viață împreună cu tine. Ele să fie un mascul și o femelă.
20Să vină la tine înăuntru, ca să le ții în viață, câte două din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de animale și din orice târâtoare a pământului, după felul ei.
21Iar tu, ia cu tine din fiecare fel de hrană care se poate mânca și depoziteaz-o. Aceasta va fi hrana ta și a lor“.
22Noe a făcut totul așa cum i-a poruncit Dumnezeu; așa a făcut.

Geneza 7

1Apoi Domnul i-a zis lui Noe: „Intră în arcă, tu și toată familia ta, căci te-am văzut drept înaintea Mea în această generație.
2De asemenea, ia cu tine șapte perechi din toate animalele curate, mascul și femelă, și câte o pereche din animalele necurate, mascul și femelă.
3Ia câte șapte perechi din păsările cerului, mascul și femelă, ca să le păstrezi vie sămânța pe fața întregului pământ,
4pentru că, peste șapte zile, voi trimite ploaie pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge de pe fața pământului toate viețuitoarele pe care le-am făcut“.
5Noe a făcut totul așa cum i-a poruncit Domnul.
6Noe avea șase sute de ani când au venit apele potopului pe pământ.
7Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi, din cauza apelor potopului.
8Dintre animalele curate și dintre animalele necurate, dintre păsări și orice se târăște pe pământ
9au intrat în arca lui Noe două câte două, mascul și femelă, așa cum i-a poruncit Dumnezeu lui Noe.
10După șapte zile, au venit pe pământ apele potopului.
11În anul șase sute al vieții lui Noe, în luna a doua, în a șaptesprezecea zi a lunii, în ziua aceea au țâșnit toate izvoarele marelui adânc și s-au deschis ferestrele cerurilor.
12Ploaia a căzut pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
13Noe, fiii săi, Sem, Ham și Iafet, soția sa, precum și cele trei soții ale fiilor săi au intrat în arcă în aceeași zi,
14ei și orice vietate, după felul ei, orice vită, după felul ei, orice animal care se târăște pe pământ, după felul lui, și orice pasăre, după felul ei – orice zburătoare, orice înaripată.
15Au venit la Noe în arcă, două câte două, din orice făptură care are suflare de viață în ea.
16Cele ce au venit erau mascul și femelă din orice făptură. Ele au intrat în arcă, așa cum i-a poruncit Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis arca în urma acestuia.
17Potopul a durat patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut și au înălțat arca, iar ea s-a ridicat cu mult deasupra pământului.
18Apele s-au ridicat și au crescut mult pe pământ, iar arca plutea pe ape.
19Apele s-au ridicat așa de mult pe pământ, încât toți munții înalți de sub cerul întreg au fost acoperiți.
20Apele s-au ridicat deasupra munților cu cincisprezece coți și, astfel, munții au fost acoperiți.
21Orice făptură care se mișca pe pământ a pierit: păsări, vite, vietăți, orice animal care mișună pe pământ și orice om.
22Tot ceea ce avea în nări suflare de duh de viață, din tot ce era pe uscat, a murit.
23El a șters toate viețuitoarele care erau pe fața pământului, de la om până la animale, târâtoare și păsări ale cerului. Ele au fost șterse de pe pământ. Numai Noe a fost lăsat, precum și cei care erau cu el în arcă.
24Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.

Geneza 8

1Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate animalele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au liniștit.
2Izvoarele adâncului și ferestrele cerurilor au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită.
3Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut,
4iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararat.
5Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munților.
6După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o
7și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când apele de pe pământ au secat.
8Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut.
9Dar porumbelul n-a găsit niciun loc de odihnă pentru picioarele sale și s-a întors la Noe în arcă, deoarece încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă.
10A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă.
11Porumbelul s-a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră.
12A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el.
13În anul șase sute unu, în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s-a uitat și iată că suprafața pământului era uscată.
14În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat.
15Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Noe, zicând:
16„Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora.
17Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale și orice animal care se târăște pe pământ – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească“.
18Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi.
19De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă.
20Atunci Noe a construit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le-a adus ca ardere-de-tot pe altar.
21Domnul a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut-o.
22Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea“.

Geneza 9

1Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi și le-a zis: „Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți pământul!
2Teama și spaima de voi va fi peste orice vietate de pe pământ, peste orice pasăre a cerului, peste orice se târăște pe pământ și peste toți peștii mării. Ele v-au fost date să le stăpâniți.
3Tot ce se mișcă și are viață va fi hrana voastră. Așa cum v-am dat plantele verzi, tot așa, acum, vă dau totul.
4Numai să nu mâncați carne cu viața ei, adică sângele ei.
5Căci sigur voi cere înapoi sângele vieții voastre. Îl voi cere de la orice vietate. Și voi cere viața omului din mâna omului, din mâna fiecărui frate al său.
6Dacă varsă cineva sângele omului, și sângele lui va fi vărsat de om; căci după chipul lui Dumnezeu l-a făcut El pe om.
7Iar voi, fiți roditori și înmulțiți-vă. Răspândiți-vă pe pământ și înmulțiți-vă pe el“.
8Apoi Dumnezeu le-a vorbit lui Noe și fiilor lui, care erau cu el, zicând:
9„Iată, Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmașii voștri
10și cu orice ființă vie care este cu voi – păsări, vite și orice vietate a pământului care este cu voi, toate cele care au ieșit din arcă – cu orice vietate a pământului.
11Închei legământul Meu cu voi: niciodată nu vor mai fi nimicite toate făpturile de apele unui potop și nu va mai fi un potop care să distrugă pământul“.
12Dumnezeu a zis: „Acesta este semnul legământului pe care-l fac între Mine și voi și orice ființă vie care este cu voi, de-a lungul generațiilor viitoare:
13voi pune în nori curcubeul Meu, și el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ.
14Când voi aduce nori peste pământ, iar curcubeul se va vedea în nori,
15Îmi voi aminti de legământul Meu cu voi și cu orice ființă vie, de orice trup. Și apele nu vor mai deveni potop, ca să distrugă orice făptură.
16Când curcubeul va fi în nori, îl voi vedea și Îmi voi aminti de legământul veșnic dintre Dumnezeu și orice ființă vie, de orice trup, care este pe pământ“.
17Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am încheiat între Mine și orice făptură care este pe pământ“.