Folosim cookie-uri pentru a colecta statistici generale despre vizitatori, dar nu colectăm informații personale. Politica de confidentialitate
Close tab

Luca 15:11–32

Luca 15

11El a mai zis: ‒ Un om avea doi fii.
12Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: „Tată, dă-mi partea de avere care mi se cuvine!“. Și tatăl a împărțit între ei avuția.
13Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară îndepărtată, iar acolo și-a risipit averea, trăind într-un mod destrăbălat.
14După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă.
15S-a dus și s-a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări, iar acesta l-a trimis pe câmpurile lui ca să-i pască porcii.
16El tânjea să se sature din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.
17Atunci și-a venit în fire și a zis: „Câți angajați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta
19și nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul dintre angajații tăi!»“.
20Și s-a ridicat și s-a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el. A alergat la el, l-a îmbrățișat și l-a sărutat mult.
21Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău!“.
22Dar tatăl le-a zis sclavilor săi: „Aduceți repede cea mai bună robă și îmbrăcați-l cu ea! Puneți-i un inel în deget și sandale în picioare!
23Aduceți apoi vițelul cel îngrășat și tăiați-l! Să mâncăm și să ne înveselim,
24pentru că acest fiu al meu era mort, și trăiește iarăși, era pierdut, și a fost găsit!“. Și au început să se înveselească.
25Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri
26și l-a chemat pe unul dintre slujitori ca să-l întrebe ce se întâmplă.
27Acesta i-a răspuns: „A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit înapoi sănătos“.
28Atunci el s-a mâniat și n-a vrut să intre. Tatăl lui a ieșit afară și l-a rugat să intre,
29însă el, răspunzând, i-a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc de atâția ani și niciodată nu ți-am încălcat porunca! Și mie nu mi-ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei!
30Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu prostituatele, lui i-ai tăiat vițelul cel îngrășat!“.
31Tatăl i-a zis: „Fiule, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău.
32Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“.