Folosim cookie-uri pentru a colecta statistici generale despre vizitatori, dar nu colectăm informații personale. Politica de confidentialitate
Close tab

Faptele apostolilor 2:1–47

Faptele apostolilor 2

1Când a sosit ziua Cincizecimii, erau cu toții împreună în același loc.
2Și deodată, din cer, a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa în care ședeau ei.
3Li s-au arătat niște limbi ca de foc, care s-au împărțit și s-au așezat pe fiecare dintre ei.
4Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
5În Ierusalim locuiau atunci iudei, oameni evlavioși din orice națiune de sub cer.
6Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas uluită, pentru că fiecare în parte auzea vorbindu-se acolo propria sa limbă.
7Ei erau uimiți și se minunau, zicând: „Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia care vorbesc?
8Cum de fiecare dintre noi auzim vorbindu-se propria noastră limbă în care ne-am născut?
9Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia,
10din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părțile Libiei dinspre Cirena, vizitatori din Roma,
11iudei și prozeliți, cretani și arabi, noi toți auzim vorbindu-se în propriile noastre limbi despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!“.
12Toți se minunau, erau nedumeriți și se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“.
13Alții însă își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de vin!“.
14Dar Petru s-a ridicat în picioare împreună cu cei unsprezece, și-a ridicat glasul și le-a vorbit astfel: ‒ Bărbați iudei și toți cei ce locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut lucrul acesta și să ascultați cuvintele mele!
15Oamenii aceștia nu sunt beți, așa cum presupuneți voi, pentru că nu este decât al treilea ceas din zi,
16ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:
17„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice om. Fiii și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea vedenii, iar bătrânii voștri vor avea vise!
18Chiar și peste slujitorii Mei și slujitoarele Mele voi turna din Duhul Meu în acele zile, și vor profeți.
19Voi face minuni sus în cer și semne jos pe pământ, sânge, foc și coloane de fum.
20Soarele se va preface în întuneric, iar luna în sânge, înainte să vină ziua cea mare și glorioasă a Domnului.
21Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“ .
22Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus nazarineanul, bărbat confirmat de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrările puternice, minunile și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți,
23pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor care nu au Legea!
24Dumnezeu însă L-a înviat, dezlegându-L de durerile morții, pentru că nu era posibil să fie ținut de ea.
25Căci David zice despre El: „Îl văd pe Domnul tot timpul înaintea mea, fiindcă El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!
26De aceea mi se bucură inima și mi se înveselește limba! Mai mult, trupul meu se va odihni plin de speranță,
27căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28Mi-ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de bucurie cu prezența Ta!“ .
29Fraților, cât despre patriarhul David, pot să vă spun cu îndrăzneală că el a murit și a fost înmormântat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta.
30Așadar, pentru că era profet și știa că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că-l va pune pe tronul lui pe unul dintre urmașii săi,
31deci, pentru că știa aceasta mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuința Morților și că trupul Lui nu va vedea putrezirea.
32Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori.
33Așadar, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeți și auziți.
34Căci David nu s-a suit în Ceruri, ci el însuși zice: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea,
35până-i voi pune pe dușmanii Tăi să fie scăunaș pentru picioarele Tale!»“ .
36Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut Domn și Cristos pe acest Isus, pe Care L-ați răstignit voi!
37Auzind aceasta, ei au rămas străpunși în inimă și i-au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli: ‒ Fraților, ce să facem?
38Petru le-a răspuns: ‒ Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre. Și veți primi darul Duhului Sfânt.
39Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.
40Și cu multe alte cuvinte el depunea mărturie și îi îndemna, zicând: ‒ Mântuiți-vă din mijlocul acestei generații corupte!
41Astfel, cei ce au acceptat mesajul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete la numărul ucenicilor.
42Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
43Fiecare suflet era plin de frică, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne.
44Toți cei ce credeau erau împreună și aveau toate în comun.
45Ei își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între toți, în funcție de cum avea nevoie fiecare.
46În fiecare zi continuau să se întâlnească în Templu, frângeau pâinea acasă, își împărțeau mâncarea cu bucurie și cu inimi sincere,
47Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoința întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.