1 | În timp ce Petru și Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii, |
2 | foarte supărați din cauză că învățau poporul și vesteau, în Numele lui Isus, învierea dintre cei morți. |
3 | Au pus mâna pe ei și i-au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. |
4 | Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși a ajuns la aproape cinci mii. |
5 | În ziua următoare s-au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii și cărturarii, |
6 | marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei care erau din neamul marilor preoți. |
7 | I-au pus pe apostoli să stea în mijloc și i-au întrebat: ‒ Prin ce putere sau în numele cui ați făcut aceasta? |
8 | Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a răspuns: ‒ Conducători și bătrâni ai poporului, |
9 | dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și pentru felul în care a fost el vindecat, |
10 | să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos nazarineanul, Cel pe Care voi L-ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți! |
11 | Acesta este: „Piatra, care a fost disprețuită de voi, zidarii, care a devenit Piatra din capul unghiului“ . |
12 | În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți! |
13 | Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și când au înțeles că erau oameni neinstruiți și de rând, au rămas uimiți și au înțeles că fuseseră cu Isus. |
14 | Însă, văzându-l stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică. |
15 | Prin urmare, le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu și s-au sfătuit între ei, zicând: |
16 | „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este știut de către toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut un semn clar, și nu-l putem nega. |
17 | În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească și mai departe în popor, să-i amenințăm, ca să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta!“. |
18 | I-au chemat și le-au poruncit să nu mai vorbească deloc și să nu-i mai învețe pe alții în Numele lui Isus. |
19 | Însă Petru și Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! |
20 | Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit!“. |
21 | După ce i-au amenințat din nou, le-au dat drumul, neștiind cum să-i pedepsească, din cauza poporului, căci toți Îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. |
22 | Căci omul asupra căruia se înfăptuise semnul acesta miraculos de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani. |
23 | După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoților și bătrânii. |
24 | Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul în același gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, |
25 | Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoșului nostru David, slujitorul Tău, astfel: «De ce se agită națiunile și de ce cugetă popoarele lucruri deșarte? |
26 | Regii pământului s-au ridicat cu toții, și conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său» . |
27 | Căci într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău celui sfânt, Isus, pe Care L-ai uns Tu, s-au adunat în această cetate Irod, Ponțiu Pilat, neevreii și poporul Israel, |
28 | ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. |
29 | Și acum, Doamne, uită-te la amenințările lor și dă-le slujitorilor Tăi toată îndrăzneala ca să vorbească despre Cuvântul Tău! |
30 | Întinde-Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Slujitorului Tău celui sfânt, Isus!“. |
31 | După ce s-au rugat, locul unde erau adunați s-a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. |
32 | Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și-n gând și niciunul nu spunea că vreunul dintre bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. |
33 | Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți. |
34 | Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei ce erau proprietari de terenuri sau case le vindeau, iar prețul lucrurilor vândute îl aduceau |
35 | și-l puneau la picioarele apostolilor. Apoi se împărțea fiecăruia în funcție de cum avea nevoie. |
36 | Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru, |
37 | a vândut un teren care-i aparținea și apoi a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor. |